Cateva cuvinte ale pr Teofil Paraian:

DUMNEZEU

Sfantul Isaac Sirul zice ca: "Inca n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minuneaza de Dumnezeu". Asta insemna ca daca cineva vorbeste despre Dumnezeu si Il cinsteste pe Dumnezeu, dar nu se minuneaza de Dumnezeu, n-a ajuns inca sa se uimeasca de Dumnezeu, sa fie uimit de maretiile lui Dumnezeu, inca n-a cunoscut pe Dumnezeu. Atunci e inceputul cunostintei de Dumnezeu, a adevaratei cunostinte, cind ne uimim de Dumnezeu, cind Il avem pe Dumnezeu in constiinta noatra ca mai presus de noi.

Psalmistul zice: "Cat de minunate-s lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune Le-ai facut" (Psalmul 103). Daca se minuneaza de lucrurile lui Dumnezeu, cu atat mai mult se minuneaza Psalmistul de Dumnezeu Insusi care le-a facut. Pentru noi Dumnezeu nu e o abstractiune, nu e o probabilitate, nu e o idee, nu e un Dumnezeu al filosofiei, ci este un Dumnezeu al rugaciunii, un Dumnezeu al religiei, un Dumnezeu al credintei, un Dumnezeu in fata Caruia noi stam si ne minunam de Dumnezeu in masura in care Il cunoastem.

Daca nu ne minunam de Dumnezeu inseamna ca inca nu ne-am intilnit cu Dumnezeu.

Dumnezeu e ca un rau imbelsugat care-si varsa apele, care vine cu imbelsugare, care ii cuprinde pe toti aceia care intra in rau, e ca lumina care n-are nici o impiedicare, se revarsa peste toata faptura, nu face nici o deosebire intre buni si rai, intre ce-i frumos si ce nu-i frumos; Se revarsa si scoate la iveala si ce-i frumos si ce nu-i frumos, dar n-are nici o retinere. "Bucura-te ca te darui ca lumina prin ocheane" este o vorba cuprinsa in Acatistul Sfantului Calinic. Nu numai ca se daruie lumina, dar lumina care se daruie prin ocheane, parca-i si mai mare prin ocheane decat este ea. Asa face Dumnezeu: Se revarsa. Se revarsa ca lumina, Se revarsa ca aerul, fara nici o impiedicare, gata sa-i cuprinda pe toti. Si noi, care primim darul lui Dumnezeu, trebuie sa-l ducem mai departe si sa facem si noi, ca oameni, ceea ce face Dumnezeu si sa fim totdeauna nemultumiti cind avem vreo retinere, cind avem vreo ezitare, cind avem vreo ura, cind avem vreo nepasare, atunci nu ne asemanam cu Dumnezeu. Dumnezeu e iubire si noi trebuie sa fim iubire.

Am mai spus si prin alte parti ca noi nu trebuie sa consideram ca Dumnezeu este sponsor, ca Dumnezeu este terorist, in intelesul ca stai cu frica inaintea Lui. Dumnezeu este Tatal nostru bun si iubitor de oameni, milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu care are mila si indurari si iubire de oameni. Asa-L prezinta Sfanta noastra Biserica pe Dumnezeu, care este Tatal nostru, care ne asteapta, care ne primeste, care alearga spre noi. Asa-L intelegem noi pe Dumnezeu - Tatal nostru.

Nu stiu, parca pe mine m-a stingherit totdeauna cind am auzit ca Dumnezeu Se si minie. Parca as vrea sa fie un Dumnezeu care nu Se minie. Ca Dumnezeu pedepseste, ca Dumnezeu trazneste... Totdeauna cind am auzit asa ceva, ma gandeam ca Dumnezeul meu e altfel. Totdeauna am avut o aderenta la lucrurile acestea pozitive. Sfantul Apostol Pavel are un cuvant care asa de mult imi place. Zice ca: "Daca Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau pentru noi, oare nu ne va da toate impreuna cu El?" (Romani 8, 32). E extraordinar!

Fiecare dintre noi, daca ne judecam pe noi insine, daca ne cercetam, daca ne analizam, ne dam seama ca Il intelegem pe Dumnezeu cumva si in legatura cu ceea ce suntem noi.

In anul 1954, eram la Cimpulung Moldovenesc. Am stat acolo catva timp cu rostul de a ajuta o familie incercata prin pierderea vederii fiicei unor parinti evlaviosi. Si in timpul cat am stat la Cimpulung, am aflat un cuvant spus de Goethe, si anume: "Asa cum este cineva asa este si Dumnezeul lui. De aceea Dumnezeu de-atatea ori este de batjocura in aceasta lume". Nemteste este asa: "Wie einer ist, so ist sein Gott. Drum ist der Gott so oft zum spot". Mi s-au implintat in minte aceste cuvante si le-am purtat, iata, in sufletul meu timp de 40 de ani. Le-am spus cind mi s-a dat ocazia, pentru ca mi s-au parut totdeauna foarte importante. Fiecare dintre noi pune in felul cum Il vede pe Dumnezeu cate ceva din ceea ce este el insusi.

Dumnezeul meu, Mintuitorul meu Iisus Hristos, este Mintuitorul care spala picioarele ucenicilor Sai, n-am sa uit niciodata de lucrul acesta, pentru ca in aceasta perspectiva putem cunoaste maretia Mintuitorului nostru Iisus Hristos care a spus despre Sine ca: "Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul pret de rascumparare pentru noi" (Matei 20, 28).

Noi totdeauna stam cumva la suprafata cunostintei de Dumnezeu, ca nu poate om marginit sa cuprinda nemarginitul. Cred ca v-am mai spus eu ca Fericitul Augustin si-a propus sa scrie o carte despre Dumnezeu. Si gandindu-se el la lucrul acesta, a vazut pe malul marii, cind se plimba odata, un copil care a facut o groapa in nisip si cu un vas ducea apa din mare in groapa din nisip. Si cind l-a intrebat ce face, el a zis ca vrea sa mute marea in groapa din nisip. Si atunci Fericitul Augustin a avut un gand: uite, ce vrea copilul acesta sa faca vreau si eu cind vreau sa scriu o carte despre Dumnezeu. N-am cum sa scriu o carte despre Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu poate fi cuprins intr-o carte. Asa este si cind ne gandim la tainele mintuirii, la tainele Domnului Hristos: nu putem cuprinde nemarginitul in marginit, oricat am vrea noi sa cunoastem, trebuie sa fii nemarginit ca sa cuprinzi nemarginitul.

Poti sa te apropii de om fara sa te apropii de Dumnezeu. Dar daca te apropii de Dumnezeu sigur te apropii si de om, pentru ca stii ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu si din considerente de felul acesta, ca stii ca Dumnezeu l-a pus pe om in fata ta ca sa-I slujesti prin om lui Dumnezeu.

Parintele Arsenie Boca zicea ca: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu".

Parintele Serafim de la noi de la manastire zicea: "Mai frate, sa stii ca Dumnezeu n-are pe nimenea de pierdut!". E o realitate. Adica Dumnezeu vrea sa ne ajute, vrea sa ne mintuiasca. Nu poate fara noi, dar e totdeauna gata de a ne ajuta.

Dumnezeu nu are nevoie de ceea ce Ii oferim noi. Noi avem nevoie de ceea ce Ii oferim.

Fiecare dintre noi suntem, la masurile noastre, insa trebuie sa ne raportam la Dumnezeu ca Dumnezeul nostru sa devina pentru fiecare si "Dumnezeul meu".

Parintele Serafim Popescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, zicea ca daca noi facem un pas catre Dumnezeu, Dumnezeu face nenumarati pasi catre noi. Trebuie sa ne-ntilnim undeva cu Dumnezeu, sa zicem si noi ca Sfantii Apostoli: "Am vazut pe Domnul!" (Ioan 20, 25).

Dumnezeu ne-a creat ca sa fim vesnic ceea ce suntem, adica sa nu ne depersonalizam.
http://www.crestinortodox.ro/carte-936-82875-dumnezeu-29


BUCURIA

Am si eu un cuvant care zic ca e bine sa-l tina minte si altii: intai e datoria si apoi vine bucuria. Deci intai ne facem datoria si dupa datorie vine bucuria!

Nu putem noi cuprinde in sufletele noastre cata bucurie vrea Dumnezeu sa ne dea.

La Cununie se spune pentru cei ce se casatoresc, cind ii binecuvanteaza preotul: "Da-le lor, Doamne, bucuria pe care a avut-o Sfanta Elena cind a gasit Cinstita Cruce". Nu cunoastem aceasta bucurie, dar Biserica o ia ca termen de comparatie pentru o bucurie adevarata, pentru o bucurie prin cruce, pentru o bucurie de familie care se realizeaza tot prin cruce, tot cu osteneala, tot cu durere, tot cu disciplinare.

Bucuria crestina este mai presus de bucuria fireasca.

Asa zice Sfantul Apostol Pavel: "Noi suntem lucratori de bucurie" (II Corinteni 1, 24). Ca sa fim lucratori de bucurie trebuie sa facem ceva pentru binele altora; si cind facem ceva pentru binele altora facem si pentru binele nostru, pentru ca nu se poate sa faci ceva bun pentru altul si sa nu-ti ramana si tie. Sfantul Atanasie cel Mare spune ca: "Cel care unge pe altul cu aromate, el mai intai miroase frumos", adica el este cel dintai beneficiar al miresmelor pe care le indreapta catre altul. Asa este si cu bucuria crestina, daca ne putem face lucratori de bucurie, vom putea avea si noi bucurie din bucuria altora.

Nu se poate sa fii un crestin bun si sa nu ai parte de bucurie.

Rugaciunea nu trebuie facuta neaparat pentru bucurie, bucuria vine de la sine.

Sunt unii care cred ca acesta-i rostul crestinului: sa plinga. Dumnezeu sa le ajute la cei care vor sa plinga, sa plinga, dar sa stiti ca nu asta e atitudinea cea adevarata. Atitudinea cea adevarata este atitudinea bucuriei: "Ca bucuria Mea s-o aiba deplina intru ei", "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie deplina intru voi". Spune Domnul Hristos - tot in Sfanta Evanghelie de la Ioan gasim cuvantul acesta, in capitolul al 16-lea: "Voi sunteti tristi iar lumea se bucura. Femeia, cind e sa nasca, se intristeaza ca a venit ceasul ei - deci a venit ceas de durere - dar dupa ce a nascut copilul se bucura ca s-a nascut om pe lume. Si voi acum sunteti tristi - erau tristi ucenicii pentru suferintele Domnului Hristos - dar iarasi Ma veti vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 20-22). Iata atatea si atatea ganduri care dau bucurie, care sunt temeiuri pentru bucurie, care trebuie sa ne faca sa ne reprosam intristarile si imputinarile si intunecarile cate le putem avea.

Orice bucurie care porneste din Dumnezeu e o bucurie pe care ti-o da Dumnezeu.

Mi-aduc aminte ca in casa noastra, cindva, a fost vorba de o cintare in care erau cuprinse cuvantele: "Bucurie, bucurie, vorba frumoasa in pustie". Parca ar fi vrut cineva sa spuna, prin aceste versuri, ca bucuria e ceva absent din viata omului, ca e o vorba frumoasa, dar o vorba frumoasa degeaba, pentru ca nu se realizeaza sau nu se prea realizeaza. Cine a alcatuit textul cintarii respective si a spus cuvantul acesta, se vede ca a privit in jur si a vazut multe necazuri in lumea aceasta si s-a gandit ca oare in acest context existential, in lumea aceasta, ar putea cineva sa se bucure cu adevarat? Adevarul este ca noi, cei care avem credinta crestina si care avem o experienta duhovniceasca, stim ca bucuria e o realitate pentru cel ce crede.

Bucuria succesului poate sa fie o implinire, dar o implinire adevarata trebuie sa vina din ceva mai presus de noi.

http://www.crestinortodox.ro/carte-936-82862-bucuria-16